Newsletter
Contact us
design for life
design for life

Șef proiect arhitectură

Căutăm un ARHITECT cu experiență pe proiecte complexe, care să contribuie la o arhitectură coerentă, clară și realizabilă, păstrând intenția de proiectare, dar corelând-o cu bugetul, termenul și riscurile reale ale execuției. Postul este pentru echipa noastră din BUCUREȘTI și presupune coordonarea tehnică a proiectării (arhitectură).

Activități concrete:

  • Definiți și transmiteți din timp cerințele execuției către proiectant (buget/termen, fazare, logistică, acces, tehnologii, condiționări contractuale), astfel încât acestea să fie integrate ca date de intrare în proiectare.
  • Contribuiți la dezvoltarea și maturizarea soluțiilor împreună cu proiectantul, prin integrarea constrângerilor reale de realizare și a criteriilor de optimizare practică.
  • Susțineți discuțiile tehnice astfel încât soluțiile dezvoltate de proiectant să fie coerente și integrate, folosind întrebări punctuale, comparații între opțiuni și argumente orientate spre implementare.
  • Formulați criterii clare de acceptare (nivel de detaliu, executabilitate, integrare interdisciplinară, compatibilitate cu oferta/contractul) și urmăriți atingerea acestora în livrabile.
  • Revizuiți planșe/model: lipsuri de detaliu, neclarități, contradicții și interfețe sensibile; emiteți clarificări punctuale și urmăriți rezolvarea lor până la închidere.
  • Sprijiniți alegerea între opțiuni dezvoltate de proiectant printr-o evaluare practică a impactului asupra costului, termenului, riscului, complexității și exploatării.
  • Documentați deciziile tehnice, justificările și consecințele acestora, pentru consistența proiectului pe parcursul evoluției sale.
  • Deplasări punctuale la proiectanți/șantier/client atunci când sunt necesare pentru clarificări și decizii.

Responsabilități:

  • Asigurați echilibrul între intenția de proiectare și constrângerile contractuale și de execuție (buget, termen, risc), fără a substitui responsabilitățile proiectantului.
  • Asigurați coordonarea reală între specialități și preveniți conflictele care apar târziu în proces, când impactul financiar și de termen este maxim.
  • Reduceți riscurile de execuție (întârzieri, refaceri, costuri neprevăzute) prin clarificări timpurii, nivel de detaliu adecvat și decizii la timp.
  • Gestionați schimbările astfel încât impactul asupra costului, termenului și riscului să fie evaluat, documentat și controlat.
  • Asigurați completitudinea și consecvența documentației necesare execuției, inclusiv din perspectiva interfețelor și a detaliilor critice.

Beneficii:

  • Pachet salarial atractiv, corelat cu experiența și competențele demonstrate.
  • Bonuri de masă.
  • Asigurare medicală privată (individuală).
Parte din Grupul Erbașu

Self Design & Engineering face parte din Grupul Erbașu, unul dintre cele mai puternice și stabile grupuri din industria construcțiilor din România.

Aplică.

    Share with

    Start typing and press Enter to search